duminică, 1 noiembrie 2009

Mâini slujitoare

- activitate pentru copii -

Citiţi din Biblie din Faptele Apostolilor capitolul 9, versetele 36-43. Răspundeţi apoi la următoarele întrebări:
  • Cum se tâlcuieşte numele Tavita?
  • Ce ne spune fragmentul despre Tavita?
  • Cum crezi că îi putem urma exemplul?

Activitate practică
Materiale necesare:
  • - o coală de hârtie
  • - foarfece
  • - creion negru
  • - creioane colorate
Pune palma în mijlocul foii, cu degetele desfăcute, desenează conturul ei şi apoi decupează-l. Gândeşte-te cum ai putea fi de ajutor celorlalţi, acasă, la şcoală sau la biserică, în săptămâna care urmează. Scrie câte o idee pe fiecare deget, iar în mijlocul palmei scrie îndemnul pe care l-am învăţat de la Tavita: Fă întotdeauna fapte bune şi ajută-i pe ceilalţi!
Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 21 - octombrie 2008

Niciun comentariu: