Anul trecut, la
recomandarea unei prietene, am pus în practică ideea borcanului cu
recunoştinţe.
Am dichisit nişte
borcane personalizate, fiecare după talent. :) De-a lungul timpului am pus fiecare în
recipientul lui bileţele pe care scriam diferite motive pentru care suntem recunoscători.
Nu ne-am
adus aminte mereu să facem asta, ba chiar pe parcursul verii, când nu mai
ajungeam la Centru, avem pauză totală.
Cu toate acestea,
efectele acestui exerciţiu de recunoştinţă a fost minunat. În seara de Sfântul
Ioan ne-am adunat să ne deschidem fiecare borcanul de anul trecut. Am
împărtăşit, ne-am adus aminte, ne-am bucurat. Am păstrat borcanele, continuăm
şi anul acesta.
Un refreshment al
nenumăratelor motive de bucurie şi recunoştinţă e tare, tare fain!
Ideea poate fi
aplicată:
- - în familie
- - în grupurile de cateheză
- - la clasă
N.
„Recunoştinţa e o floare rară, spune o vorbă din popor. Dacă ar fi să luăm ca adevărată această zicală, n-am mai avea de ce să ne mirăm că suntem atât de bolnavi sufleteşte şi că este atât de multă suferinţă în lume. Suntem mai mereu nemulţumiţi pentru viaţa, condiţiile în care trăim şi aşteptăm momentul în care să primim şi noi bucuria la care suntem chemaţi, dar către care nu ştim să ne îndreptăm.” (Cristina Sturzu)
„Dacă am fi cu adevărat atenţi la ce se întâmplă în viaţă noastră, din toate am putea culege, asemenea albinei care culege mierea, recunoştinţa. Recunoştinţa pentru fiecare mişcare, fiecare respiraţie, pentru cerul albastru, pentru relaţiile cu aproapele. Şi viaţa ar deveni din ce în ce mai bogată, când aparent ea sărăceşte din ce în ce mai mult.” (Mitropolitul Antonie de Suroj)
