vineri, 4 decembrie 2009

Sfântul Nicolae, prietenul copiilor

(clic pentru o rezolutie buna de tipar)

La începutul lunii decembrie îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. De mic, Sfântul Nicoale s-a adâncit în rugăciune, post şi învăţături sfinte, fiind îndrumat pe calea credinţei de părinţii lui. O rudă apropiată, care era episcop, văzând dragostea lui Nicolae faţă de Dumnezeu, l-a luat alături de el şi, la vremea potrivită, l-a sfinţit preot. După un timp, el a fost ales arhiepiscop al cetăţii Mira Lichiei. Sfântul Nicolae s-a străduit mult să placă lui Dumnezeu prin viaţa sa duhovnicească, fapt pentru care Dumnezeu i-a dat darul de a face minuni.
Din faptele şi minunile sale, vedem că Sfântul Nicolae este plin de blândeţe, bunătate, milostenie şi dragoste, în special faţă de cei nevoiaşi. Toată averea moştenită de la părinţi a împărţit-o săracilor. De asemenea, Sfântul Nicolae obişnuia să-i ajute pe oamenii săraci fără ca aceştia să ştie cine i-a ajutat. Dacă era descoperit de cineva, Sfântul Nicolae se ruga de acesta să nu spună cuiva, ci mai degrabă să mulţumească lui Dumnezeu.
„Moş Nicolae”, despre care se vorbeşte astăzi, este de fapt Sfântul Nicolae, în amintirea căruia creştinii fac daruri de ziua lui. Sfântul Nicolae este prietenul copiilor şi al săracilor, pe care îi iubeşte mult. Pentru a-l ajuta pe Sfântul, fiţi şi voi ajutoarele lui. Ajutaţi pe cineva care are nevoie, un coleg de clasă sau un vecin bătrân, faceţi mici cadouri pentru cei apropiaţi, ca să le faceţi o bucurie. De câte ori faceţi o faptă bună gândiţi-vă la Sfântul Nicolae şi rugaţi-vă lui: „Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!” Astfel Sfântul Nicolae va avea mereu grijă de voi, ca un prieten bun.


Activităţi practice:

1. Căutaţi în calendar ziua în care îl pomenim pe Sfântul Nicolae. În spaţiul de mai jos, scrieţi cum este numit acolo Sfântul.

2. Cea mai mare cinste pe care o putem aduce sfinţilor este aceea de a le urma faptele şi credinţa. Colorând icoana Sfântului Nicolae, încercaţi să vă gândiţi la cineva pe care să-l ajutaţi fără ca acesta să ştie cine l-a ajutat. Dacă află, procedaţi ca Sfântul Nicolae: rugaţi-l să nu spună altora şi îndemnaţi-l să-i mulţumească lui Dumnezeu.

3. Împreună cu părinţii voştri, duceţi la biserică daruri în cinstea Sfântului Nicolae pe care, apoi, le puteţi împărţi săracilor: pâine, grâu, vin şi ulei, la Vecernia din ajun; colivă, cozonac sau fructe, la Sfânta Liturghie.


Colţul părinţilor
  • Anul acesta sărbătoarea Sfântului Nicolae cade duminica. Pregătiţi-vă pentru ea întreaga săptămână, creând în căminul dumneavoastră o atmosferă specială. Împodobiţi casa împreună cu copiii. Aşezaţi icoana cu Sfântul Nicolae într-un loc special, cu o candelă.
  • Încurajaţi copiii să creeze mici cadouri făcute de ei pentru ceilalţi membri ai familiei.
  • Citiţi viaţa Sfântului şi lecturaţi în fiecare seară din cartea „Noi minuni ale Sfântului Nicolae”, apărută la editura Sophia.
  • Puneţi accentul pe bunătatea şi generozitatea Sfântului şi încurajaţi copiii ca în această săptămână să facă fapte de milostenie: să ajute un vecin, un coleg, bunicii etc, animaţi de ideea că sunt ajutoarele Sfântului Nicolae.
  • Pregătiţi împreună cu copiii turtă dulce tăiată în diverse forme (brăduţi, steluţe), dar şi sub formă de „Moş Nicolae”, pentru a le dărui altora, urmând exemplul de generozitate a Sfântului.
  • În seara de ajun participaţi la Vecernie, după care ar fi frumos să vă spovediţi cu toţii. Luaţi o cină specială, în familie. Povestiţi cu copiii despre viaţa Sfântului şi rememoraţi din minunile săvârşite.
  • În ziua praznicului participaţi la Sf. Liturghie. Cea mai mare bucurie pe care i-o puteţi face Sfântului Nicolae de ziua lui este să primiţi toţi, copii şi părinţi, Sf. Împărtăşanie, pentru a fi una în Hristos.
Pagină realizată de Pr. Ion Tărcuţă şi Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009

Niciun comentariu: