Am
construit această unitate tematică având ca punct de pornire modulul „MyOrthodox Family”, prezentat
de Departamentul de Educaţie al OCA (Biserica Ortodoxă din America). Am adaptat
însă foarte mult, pentru că diferenţele dintre BOR (cu rădăcini puternice în
neamul românesc) şi OCA (o Biserică tânără, a cărei membrii sunt veniţi din
întreaga lume) sunt foarte mari.
Pentru
început, vă ofer câteva idei de avut în vedere de-a lungul parcurgerii
unităţii. Vor urma apoi, pe rând, lecţiile pe care le-am aplicat mai întâi cu
copiii din parohia mea, în anul 2013.
Spor şi
folos să aveţi!
Natalia Corlean
Centrul cultural Zestrea Buciumului
Centrul cultural Zestrea Buciumului
Introducere
în temă:
Semnificaţia cuvântului „biserică” (ekklesia) este aceea de
adunare, de întâlnire a oamenilor care au un scop comun. Din orice mediu am
proveni, în Biserică suntem legaţi unii de alţii în Hristos, ca membri ai
familiei Bisericii Lui. Sentimentul de familie însă se construieşte treptat,
prin apropierea tot mai profundă de Dumnezeu şi – implicit – unii de alţii.
Pentru copiii din parohie este foarte important ca ei să
simtă în biserică un mediu cald, iubitor, de familie – o a doua casă. (Sau
poate singura casă, dacă acasă nu au parte de dragostea autentică şi
necondiţionată a părinţilor.) Relaţiile şi sensurile se construiesc în timp,
iar scopul acestei unităţi tematice pentru şcoala parohială este de consolida
ideea de familie a parohiei, care se bazează pe familia mai mică, cea de acasă.
Fiecare persoană din comunitatea parohială are un rol, un
sens – de la cel mai de curând botezat până la cel mai în vârstă membru.
Sentimentul apartenenţei noastre la familia parohiei este vital pentru
împlinirea scopului ei, aceea de a ne oferi o corabie în care să
împreună-călătorim spre mântuire.
Sensul familiei însă nu rămâne restrâns la familia trupească
şi cea duhovnicească din Biserică, ci ne învaţă să fim responsabili şi în lume
– la serviciu, la şcoală, faţă de prietenii care poate nu sunt creştini etc.
Obiectivele principale ale acestei unităţi tematice:
·
Să
ne recunoaştem ca membri ai unei familii după trup, cunoscându-i pe membrii ei
(vii şi adormiţi), primindu-i ca parte din viaţa noastră cu acceptare, cu
dragoste, şi rugându-ne constant pentru ei. Există o unitate indisolubilă a
familiei care face să fim legaţi unii de alţii.
·
Să
ne recunoaştem ca membri ai familiei sufleteşti, parohia, legaţi între noi prin
dragostea creştină.
·
Să
ne recunoaştem identitatea ortodoxă şi apartenenţa la Ortodoxie.
Instrumente ajutătoare:
-
Declararea
anului în curs ca „Anul familiei în parohia noastră”
-
Cunoaşterea
troparelor parohiei (troparul hramului, al unui sfânt ocrotitor al parohiei, al
zonei etc.)
Eficienţa
activităţii educative în parohie depinde de desfăşurarea ei în trei direcţii:
1. Consolidarea comunităţii în
biserică, prin viaţă liturgică şi împreună-rugăciune
2. Interes pentru familie şi
valorile ei – relaţiile dintre soţi, dintre părinţi şi copii etc.
3. Investirea în copii.
Lista lecţiilor din această unitate tematică:
Lista lecţiilor din această unitate tematică:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu