sâmbătă, 19 februarie 2011

Materiale şi activităţi pentru Duminica Fiului risipitor

1. Textul biblic

2. Discuţii pe marginea textului:
-         De ce credeţi că fiul cel mic a plecat de acasă? (în acest context puteţi descoperi ce probleme au copiii în familiile lor)
-         Prietenii pe care şi-i i-a făcut îl plăceau pentru bani, nu îl iubeau. Putem întâlni şi noi falşi prieteni, care vor să profite de noi sau ne învaţă să facem lucruri rele. Aceştia nu ne iubesc şi e bine să nu avem încredere în ei.
-         Taţii noştri nu sunt ca cel din Evanghelie. Ei ne ceartă atunci când greşim, se întâmplă chiar să ţipe la noi sau să ne pedepsească. Nu pentru că vor să ne rănească, ci pentru că vor ceea ce este mai bine pentru noi. Se întâmplă adesea chiar ca ei să greşească, pentru că sunt oameni şi orice om greşeşte. Dar Tatăl din Evanghelie este Dumnezeu. Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat, orice am face. Când facem ceva rău se întristează, dar ne priveşte mereu cu grijă şi aşteaptă să ne întoarcem, să ne cerem iertare şi să ne lăsăm din nou în grija Lui, ascultându-L.

3. Planşe de colorat:



4. - pe marginea Evangheliei: Întoarcerea la Dumnezeu

Duminica fiului risipitor Cu noi este D

                                                             
5. Activitate practică: Dragostea lui Dumnezeu pentru noi este continuă


Materiale necesare fiecărui copil:
  • -         o fâşie de 5 cm, tăiată pe lungime dintr-o coală A4 (deci 5/30 cm)
  • -         capsator (e suficient unul pentru toată lumea) sau lipici
  • -         foarfece
  • -         creion (pix) colorat

Se construieşte o „bandă a lui Moebius”. E mai greu de explicat cum, dar e extrem de simplu, vedeţi la începutul filmuleţului următor (puteţi lipi sau capsa):

Activitatea noastră o regăsiţi în filmuleţ la experimentul nr. 2. Cu o forfecuţă, se începe tăierea bandei pe mijloc, începând dintre cele 2 capse. Rezultatul nu vor fi 2 cercuri, cum ar părea, ci un singur cerc, mai mare.
Morala:
- tot aşa, dragostea lui Dumnezeu este continuă, ea nu poate fi ruptă. Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat, indiferent ce am face. Este trist atunci când facem lucruri rele şi ne îndepărtăm de El, dar ne aşteaptă îngrijorat să ne întoarcem la El, pentru că ne iubeşte nespus de mult.

În încheiere, copiii sunt invitaţi să scrie pe bandă: „Dumnezeu mă iubeşte” de mai multe ori, până ajung de unde au pornit (banda este continuă şi va apărea scrisă pe amândouă părţile).
 Idee preluată şi adaptată după „Enciclopedia învăţătorului. Idei pentru lecţiile biblice pentru copii. Noul Testament”
Preoteasa Natalia

2 comentarii:

aida spunea...

Felicitari pt. site...
Ma bucur tare mult ca v-am gasit, materialele sunt excelente, cuprinzatoarea si pot sa spun ca le plac foarte mult copiilor...sunt mama a 4 fetite care adora materialele de aici...
Felicitari inca o data si sa va dea D-zeu putere pe toate planurile si sa o tineti tot asa....

Natalia spunea...

Aida, mulţumim de vorbele bune, ne bucură şi ne încurajează. Din păcate în ultima vreme reuşim tot mai greu să postăm câte ceva, iar lipsa colaborării din partea cititorilor ne-a cam demoralizat (ne doream să fie un site în care să punem la comun idei de activităţi, ca să ne sprijiim reciproc).
Multă dragoste şi înţelepciune să îţi dea Domnul, să le transmiţi mai departe fetelor tale!