Desene animate despre Sf. Serafim de Sarov (2 ianuarie)

Editare ulterioară, 2021: Între timp, a apărut subtitrarea în limba română:

 

 

(Las însă și postarea mai veche cu textul, pentru eventualitatea în care varianta cu subtitrare va dispărea cândva:)

+++

Sunt în limba rusă şi din păcate nu avem subtitrarea. Dar de curând am descoperit un rezumat al filmuleţului, făcut de doamna Violeta Argatu pe forumul site-ului Activităţi copii, care poate fi de ajutor pentru a povesti copiilor "acţiunea":

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut din părinţi credinciosi, Isidor şi Agatia Moshnina, în orasul Kursk.
Tatăl lui, comerciant de meserie, la bătrâneţe a început să construiască o catedrală în Kursk, pe care n-a apucat s-o vadă terminată. Fiul său, Prochorus, viitorul Serafim, a rămas împreună cu mama lui, care l-a crescut în multă credinţă.

După moartea soţului ei, Agatia Moshnina a continuat construcţia catedralei.
Într-o zi, luându-l şi pe micul Prochorus cu ea pe şantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălţime de 7 etaje. Băiatul ar fi putut muri, dar Bunul Dumnezeu a avut grijă de el. Îngrozită, mama a alergat la el şi şi-a găsit fiul nevătămat. -min 1.08

Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelenta, a învăţat repede scrisul şi cititul. Din copilărie îi plăcea să participe la slujbele bisericii.
La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viaţa lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului, care i-a promis ca îl va vizita şi îl va vindeca. -min 1.24

Tânăr fiind, Prochorus îşi făcea planuri pentru a-şi dedica viata în întregime lui Hristos şi a intra la o mănăstire. Mama lui nu a fost împotriva acestei decizii şi l-a binecuvântat în drumul lui, dăruindu-i o cruce de aramă pe care tânărul a purtat-o pe piept toata viaţa lui. min 1.40

Prochorus l-a vizitat pe Părintele Dositeu, care i-a dat binecuvântare să se retragă la mănăstirea din pustia Sarovului şi acolo să-şi câştige mântuirea.
Cu binecuvântarea egumenului Pahomie, Prochorus se abţinea de la mâncare în zilele de miercuri şi vineri şi mergea singur în pădure, unde practica Rugăciunea lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”). După doi ani ca novice, Prochorus s-a îmbolnăvit, corpul a început să i se umfle şi suferea îngrozitor. Părintele Iosif şi ceilalţi părinţi îl iubeau pe Prochorus şi aveau grijă de el. Boala l-a ţinut cam trei ani, timp în care ei nu au auzit nici un cuvânt de nemulţumire din gura lui. - min 2

Apoi a cerut să i se citească o rugăciune pentru sănătate. În timp ce restul părinţilor se rugau în biserică, Prochorus a avut o viziune în care i-au apărut Maica Domnului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Maica Domnului îi spuse Sfântului Ioan: “Acesta este unul de-ai noştri”, după care l-a atins cu toiagul într-o parte pe călugăr şi imediat lichidul adunat în corpul acestuia a început să iasă prin incizia făcută de Preacurata. După terminarea rugăciunii, fraţii l-au găsit pe Prochorus vindecat, având o singură cicatrice, ca semn al miracolului ce s-a împlinit - min 2.19

Dupa opt ani de novicie la manastirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care arata dragostea lui vie pentru Domnul si dorinta sa nestavilita de a-l sluji. Dupa un an, Serafim a fost numit ierodiacon. – min 2.24

Cu spirit zelos, el slujea în biserică zilnic, rugându-se permanent şi după terminarea slujbelor. Domnul îi îngăduia să aibă viziuni în timpul slujbelor bisericeşti, de multe ori văzând îngeri care slujeau laolaltă cu preoţii. În timpul Sfintei Liturghii din Marea şi Sfânta Joi, slujită de egumenul Pahomie şi părintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. După introducerea la Sfântă Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronunţa cuvintele: “O, Doamne, mântuieşte pe cei ce se tem de Tine şi auzi-ne”, după care ridica orarul spunând: “In vecii vecilor”. Dintr-o dată a fost orbit de o lumina strălucitoare şi, ridicând privirea, Îl văzu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrând din partea de vest a bisericii. - min 2.35

Pustnicul Serafim îşi petrecea timpul în pădure citind în întregime Noul Testament într-o săptămână. De asemenea, citea şi din Sfinţii Părinţi şi sfintele slujbe. - min 3.30

Prin rugăciunile sale, cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii antici învecinaţi, blocând orice acces. Doar păsările mai veneau la el şi animalele sălbatice în compania cărora a trăit că şi Adam în rai. Animalele veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca sfântul să-şi termine pravila de rugăciune, după care hrănea cu pâine din mână lui ursii, râşii, vulpile, iepurii şi chiar lupii. Sfântul Serafim avea un prieten urs care i se supunea întru totul şi îl ajută la diferite treburi. - min 3.33

Odată, pe când lucra în grădină, trei hoţi l-au călcat în căutare de bani sau lucruri valoroase.
Deşi avea un topor în mână şi ar fi putut luptă cu ei, sfântul nu a ripostat, amintindu-şi cuvintele Domnului: “Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri” (Mt. 26: 52). Aruncându-şi unealta jos, el le-a spus hoţilor să facă ce doresc. Atunci hoţii l-au bătut atât de tare, încât l-au lăsat mai mult mort decât viu. Au vrut să-l arunce în rău, dar l-au lăsat până au scotocit chilia după bani, însă negăsind nimic în afară de icoane şi câţiva cartofi, au plecat. Călugărul îşi redobândi cunoştinţa, se târî până în chilie şi rămase aşa toată noaptea. -min 3.45-min 4.20

Dimineaţa următoare porni cu mare greutate spre mânăstire iar fraţii, văzându-l cu atâtea răni pe cap, piept, coaste şi spate, s-au înspăimântat. Timp de 8 zile a zăcut în suferinţă din cauza rănilor, iar doctorii care l-au văzut au rămas uimiţi că mai trăia după o asemenea bătaie.
Pustnicul fusese vindecat din nou de Maica Domnului. Cu toate astea el nu se putea îndrepta şi rămase îndoit de spate, neputând umbla decât cu ajutorul unui băţ pentru tot restul vieţii. Sf. Serafim a trebuit să stea vreo cinci luni la mânăstire după care a plecat înapoi în pădure. El i-a iertat pe răufacatorii lui. -min 4.30-4.40.

Când se întâlnea cu cineva, Sf. Serafim îl întâmpina salutându-l cu următoarele cuvinte pline de dragoste: „Hristos a înviat, bucuria mea!” – min. 4.50

Continuând să trăiască în tăcere, el s-a închis în chilia lui rugându-se şi citind. I s-a permis să servească masa şi să se împărtăşească în chilia sa. Acolo, sfântul a urcat pe înălţimile curăţiei spirituale şi prin mila Domnului a primit darurile divine ale înainte-vederii şi facerii de minuni. După cinci ani de singurătate, el şi-a deschis uşa chiliei pentru ceilalţi călugări, dar a continuat să folosească tăcerea, învăţându-i pe ceilalţi prin exemple. -min 5.05

În ultima parte a vieţii sale pământeşti, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la mănăstirea de maici Diveyevo. -min 5.12

În 2 ianuarie, Părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora şase dimineaţa la utrenie şi a simţit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi Părintele Pavel s-a speriat să nu ia foc ceva.
“In timpul vieţii mele nu va fi nici un foc”, spuse el cândva, “dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde”.

Când au deschis uşă au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar sfântul era în genunchi în faţă icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii şi a fost dus în faţă Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viaţa. – min 6.20

Sfântul Serafim de Sarov este pomenit în 2 ianuarie.

N.C.