În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o gradină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit? Bine ar fi daca ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!
Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: "Fie ce-o fi!" şi a început să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă?!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi şi s-a afundat în mal.
Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la ele cum arată, şi-a spus:
- E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari ...
Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când l-a văzut pe călător cum arată, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş ? Dacă băteai la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva mere, eu ţi-as fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te odihneşti şi apoi iţi vei vedea de drum!
Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul văzând bunătatea gazdei sale dar, ruşinat în acelaşi timp, şi-a promis sieşi ca altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.
În viaţă nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi atunci muncesc fără tihnă. Alţii, însă, fură, gândindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia din urmă singuri se înşeală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum l-ai obţinut!
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 7 - august 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu