Pages

miercuri, 6 februarie 2013

Familia mea ortodoxă. Lecţia 2: Viaţa în familie

Detalii despre această unitate tematică, aici.


 Grupa 5-7 ani:

Ideea principală:
Familia înseamnă să aparţii. Familiile împart şi împărtăşesc totul: dragoste, bucurie, perioade bune şi perioade mai triste. Cei din familie se ajută şi se sprijină unul pe altul, atât concret, fizic, cât şi spiritual.

Materiale necesare:


  • ANUNŢAT DINAINTE:  fiecare copil să vină cu 3 lucruşoare personale preferate;
  • imagini decupate din reviste, cu activităţi din familie (jocuri, sport, lectură, lucru împreună – bucătărie, grădină etc.); pentru că nu am astfel de reviste, eu am căutat pe net şi am realizat colajele de mai jos (le-am tipărit color, pe carton, pentru că intenţionez să le refolosesc  şi cu alte ocazii). Se taie sub formă de cartonaşe.

 







  •  o poveste despre familie (opţional) – să reflecte valoarea familiei, relaţiile dintre membri, interacţiunea dintre ei



Schema lecţiei:

La sosire :

Fiecare copil va fi invitat să lase într-un coş special amenajat cele 3 lucruşoare pe care le-a adus, fără ca să le vadă ceilalţi copii (sunt rugaţi să îşi pună mâinile la ochi).

1.      Rugăciunea de început
2.    Introducere:
·         Recapitulare de data trecută:  Cine vrea să spună ce îi place cel mai mult în familia lui? (momente, situaţii)
·         Ce am aflat despre cum ne iubeşte Dumnezeu? De unde ştim că ne iubeşte?
·         În familie ne simţim bine pentru că aparţinem de ea (ne simţim ACASĂ) şi acolo găsim dragoste. Unde  altundeva  vă simţiţi bine, ca ACASĂ? (şcoală/grădi? biserică? aici?)

3.   Activitate practică
  • ·         Ce înseamnă să aparţii unei familii? (accent pe a împărţi, a fi împreună şi a lucra împreună) Ce putem face acasă ca să îi ajutăm pe ceilalţi din familie?
  • ·         Acum o să ne uităm la nişte poze care ne aduc aminte de lucrurile pe care le facem în familie. (Răspândiţi cartonaşele de jur împrejurul mesei, nu înainte de a-i pune pe copii să închidă ochii, altfel se vor repezi să îşi aleagă înainte de a le vedea.) Deschideţi ochii, plimbaţi-vă în jurul mesei, uitaţi-vă bine şi alegeţi fiecare 3 cartonaşe care vă plac cel mai mult.
  • ·         Dacă dispuneţi de resurse, copiii pot păstra imaginile (tipărite în acest caz pe hârtie obişnuită, nu pe carton) şi puteţi realiza o pagină de album – pe o jumătate de pagină de carton colorat A4 copiii îşi lipesc imaginile alese (pot avea nevoie de ajutor), personalizând tabloul cu scrierea numelui lor sau a iniţialei.
  • ·         Dacă vreţi să refolosiţi cartonaşele (la multe activităţi aveţi nevoie de astfel de imagini), fiecare copil se aşează cu cele 3 cartonaşe în faţă şi povesteşte fiecare pe rând de ce le-a ales, ce îi place la ele etc. (cu scopul de a vorbi despre familie)


4.   Joc: A cui e asta?
Mişcare (adaptaţi în funcţie de spaţiu): scoateţi copiii afară din încăpere şi aşezaţi-i în linie, după un criteriu (cel al vârstei, al ordinii alfabetice a prenumelor etc.). Puneţi-i să aştepte frumos aşezaţi în ordine timp de un minut, în care vă întoarceţi în încăpere, luaţi coşul cu lucruşoare şi le aşezaţi de jur împrejurul mesei.
Ieşiţi la copii şi explicaţi-le regulile jocului :
Aşa, în şir, o luăm în jurul mesei şi ne uităm la obiecte. Dacă întâlnim un obiect despre care credem că ştim al cui este, ne oprim, ridicăm mâna şi cerem să spunem cui aparţine. Dacă ghicim, obiectul merge în coş. Dacă nu, ceilalţi copii pot ajuta la ghicit. Proprietarul însă nu are voie să spună că este al lui decât dacă ceilalţi se dau bătuţi.
Facem aşa până se adună toate jucăriile în coş. 
Scopul jocului : să aflăm lucruri unii despre alţii (ce ne place etc.), ca să ne cunoaştem mai bine, pentru că şi noi suntem o familie.

5.   Încheiere

  • Cum arătăm că facem parte dintr-o familie? (iubire, ajutor, timp petrecut împreună, muncim împreună)
  • Ce înseamnă să facem parte din biserica (parohia) din satul nostru? Dar din proiectul Hristos împărtăşit copiilor? (iubire, unitate, cooperare, lucru împreună)
6.   Rugăciunea de final.


Grupa 8-10 ani:

Ideea principală:
Familia înseamnă să aparţii. Familiile împart şi împărtăşesc totul: dragoste, bucurie, perioade bune şi perioade mai triste. Cei din familie se ajută şi se sprijină unul pe altul, atât concret, fizic, cât şi spiritual. Timpul petrecut împreună cu familia devine sursa multor amintiri care ne vor influenţa viitorul. Familiile trebuie să fie unite, să împărtăşească bucuriile şi necazurile, dar şi să aibă anumite reguli care să îi ajute să trăiască împreună. Dumnezeu binecuvintează familiile şi în Biserică ele găsesc ajutor pentru a trăi frumos, într-o familie mai mare, ca fii ai lui Dumnezeu.
Notă:  Termenii folosiţi sunt unii generali despre familii. Cateheţii trebuie să fie însă sensibili la situaţiile particulare care pot exista în unele familii cu probleme şi să îşi adapteze abordarea.

Materiale:


  • ·         Foaie A4 cu Povestea mea, pentru fiecare copil:


  • ·         Fotografie portret cu fiecare copil (fie – dacă aveți în arhivă – scoateți la imprimantă mici portrete cu fiecare copil; fie le spuneți înainte să își aducă de acasă; fie urmează să își lipească ulterior poza)



Schema lecţiei:

1.       Rugăciune de început – unul dintre troparele parohiei.
2.       Introducere:
Recapitulare de data trecută: 
·         Cine vrea să spună ce îi place cel mai mult în familia lui? (momente, situaţii)
·         Ce am aflat despre cum ne iubeşte Dumnezeu? De unde ştim că ne iubeşte?
·         În familie ne simţim bine pentru că aparţinem de ea (ne simţim ACASĂ) şi acolo găsim dragoste. Unde  altundeva  vă simţiţi bine, ca ACASĂ? (şcoală? biserică? aici?)

3.       Poveste (opțional):
·         Dacă aveţi timp mai mult şi material didactic, citiţi-le o scurtă poveste despre familie, care să ilustreze ideile generale de mai sus.


4.       ÎMPREUNĂ – bucurii, lucru
·         Ce înseamnă să aparţii unei familii? (accent pe a împărţi, a fi împreună şi a lucra împreună)
·         Ce putem face acasă ca să îi ajutăm pe ceilalţi din familie? (faceţi o listă cu răspunsurile pe o tablă sau hârtie)


5.       Povestea mea
  • Foile cu  Povestea mea. Fiecare om are o poveste, fiecare familie are o poveste. Cum vi se pare să încercăm să scriem o astfel de poveste?  Ca să vă fie mai ușor, fiecare copil primește o foaie pe care o completăm împreună. Notă: E bine să completeze cu creionul, căci se întâmplă să greșească.
  • Lipiți împreună și pozele, dacă le aveţi.



6.       Încheiere
  • ·         Cum arătăm că facem parte dintr-o familie? (iubire, ajutor, timp petrecut împreună, muncim împreună)
  •  Ce înseamnă să facem parte din biserica (parohia) din satul nostru? Dar din proiectul Hristos împărtăşit copiilor? (iubire, unitate, cooperare, lucru împreună)
  • Activităţile pe care le facem pe parcursul sesiunii despre familie le vom folosi într-unproiect mai mare, „Familia parohiei noastre”. – Să întrebe acasă – poveşti despre familie, poze vechi etc.

7.   Rugăciunea de final.

 

Grupa 10-12 ani

Ideea principală:
Familia înseamnă să colaborezi. Familiile împart şi împărtăşesc totul: dragoste, bucurie, perioade bune şi perioade mai triste. Cei din familie se ajută şi se sprijină unul pe altul, atât concret, fizic, cât şi spiritual. Pentru a putea face toate acestea avem nevoie de nişte reguli de comportament – sarcini zilnice, obiceiuri, tradiţii de familie.

Materiale


  • Documentul “Modele de regulament”

  •  Biblii.


Schema lecţiei:

1.       Rugăciune de început – unul dintre troparele parohiei.


2.       Introducere:
Recapitulare de data trecută:  Ce am discutat data trecută despre familie? (feluri în care ne exprimăm dragostea în familie şi ce moment ne plac cel mai mult.)


3.       Reguli şi regulamente
·         De ce avem nevoie în familie ca să putem funcţiona? (dragoste, înţelegere, acceptare, iertare, dar şi reguli şi responsabilităţi)
·         Care dintre voi are anumite sarcini de făcut?  Există reguli în familia voastră? (ora de culcare, teme, timpul petrecut la tv/calculator etc.)
·         Hai să vedem şi alte reguli care se aplică între oameni. Împărţim copiii pe grupuri mici. Fiecare echipă primeşte un regulament din documentul "Modele de regulament". Să citească împreună şi să discute fiecare regulă – de ce ? Concluziile – prezentate în grupul mare)
·         Discuţie : De ce avem nevoie de reguli ?


4.       Reguli de la Dumnezeu
  • Cine a stabilit toate aceste reguli? (oamenii, ca să se înţeleagă între ei) Există şi altfel de reguli, stabilite de Altcineva? – Dumnezeu. Căutaţi în Biblie :

1. Vechiul Testament: Ieşire 20, 1-17 (Cele 10 porunci)
2. Noul Testament:
·         (Ioan 13, 34) (Domnul Hristos : Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. )
·         Coloseni 3, 15 (Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori. )

  • ·« Regulile » lui Dumnezeu nu sunt de fapt nişte reguli. Sunt o descoperire pe care ne-o face Dumnezeu despre ce înseamnă BUCURIA şi cum o putem dobândi. Dumnezeu ne respectă libertatea – putem respecta sau nu poruncile – dar ne spune că respectându-le vom primi Bucuria şi vom reuşi să ne apropiem de El, să Îl cunoaştem.

  • Toate regulamentele ar trebui să aibă la bază poruncile lui Dumnezeu – Cel mai în măsură să ne spună cum e bine să facem.
  • Să alcătuim împreună un set de reguli de respectat între noi, ca să ne simţim bine unii cu alţii, ca familie. Facem un brainstorming, iar ideile sunt notate pe un flipchart sau pe o foaie de hârtie.



5.       Concluzie
·         De ce regulile şi responsabilitatea sunt importante în păstrarea dragostei dintre oameni? Dumnezeu ne-a dat poruncile din IUBIRE.
·          

6.       Proiectul  “Familia parohiei noastre”
Discuţii şi organizare.


7.         Rugăciunea de final – alt tropar al parohiei.


Despre unitatea tematică "Familia mea ortodoxă" şi celelalte lecţii, aici.

Un comentariu:

  1. Foarte frumos!!!!!!!!! Dumnezeu sa va rasplateasca munca depusa.
    O sa trec sa studiez si eu tot ceea ce faceti voi aici.
    Deosebit!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere