Pages

marți, 8 mai 2012

Lecția CUM ne rugăm



Lecția despre CUM ne rugăm îi va ajuta pe copii să înțeleagă de ce ne rugăm așa cum ne rugăm în Biserica Ortodoxă. Mai jos sunt cîteva puncte directive pentru Lecție, dar și o activitate practică. Plus filmulețul „3 Pilde” cu partea Despre CUM ne rugăm.

1. Cînd intrăm în Biserică, încercăm să lăsăm în urma noastră grijile și problemele cu care ne confruntăm în lume: școală, teme, cor, mîine, ce avem pentru cină, etc… Începînd din naos (care are forma unei bărci) călătorim din ce în ce mai aproape de Dumnezeu în timpul slujbei.

2. În fiecare săptămînă, ne rugăm în același mod și săvîrșim/participăm la Sfînta Liturghie, scrisă de Sfîntul Ioan Gură de Aur încă din secolul V. Cuvîntul ”LITURGHIA” înseamnă lucrarea poporului. Participînd la Dumnezeiasca Liturghie alegem de fapt să îi dăm înapoi lui Dumnezeu din timpul pe care ni l-a dat El nouă. Aceasta este ”lucrarea/truda” noastră. Îi oferim lui Dumnezeu darurile noastre: timpul, atenția, rugăciunile, vocile. Și în mod tangibil îi dăruim pîinea și vinul, făcute de mîinile noastre din darurile pe care Dumnezeu ni le oferă: struguri și grîu.

3. Fiecare om din Biserică este unit cu ceilalți prin același Botez și prin aceeași credință. Suntem o familie, înconjurată de îngerii și Sfinții din Ceruri. În Biserica Ortodoxă Îl rugăm pe Dumnezeu cu toate simțurile să coboare în mintea, în trupul și în sufletul nostru.

+

Activitate – Rugați-i pe copii să așeze corect modurile în care ne rugăm lui Dumnezeu cu simțurile noastre. Dacă e posibil, ei pot să deseneze pe hîrtie colorată, sau aceste imagini pot fi tăiate și decupate din fotografii.

Urechile – Auzim cuvîntul lui Dumnezeu din Evanghelie și din Epistolele care se citesc

Vocile – Cîntăm laude

Mîinile - Facem semnul dătătoarei de viață Cruci

Nasul – Mirosim tămîia atunci cînd ne rugăm

Trupul – Ne plecăm capetele, ne aplecăm la pămînt și îngenunchiem pentru a ne ruga lui Dumnezeu

Ochii – Vedem lumina lui Hristos în fiecare candelă și ne îndreptăm rugăciunile către ferestrele cerului, icoanele

Gura – Gustăm Trupul și Sîngele lui Hristos

4. În cele din urmă, nu trebuie să uităm că Dumnezeiasca Liturghie se face pentru toată lumea și că prin această slujbă specială Dumnezeu ajută și salvează creația Lui. Nu numai că spunem rugăciuni pentru vreme, pentru mîncare și roade, pentru ocrotirea de pericole și pentru o viață plină de credință, dar ne rugăm și pentru ”pacea întregii lumi”. Chiar dacă la Biserica unde mergem noi de fiecare dată nu face zilnic Sfînta Liturghie, nu trebuie să uităm că în mănăstirile din întreaga lume, se face zilnic Sfînta Liturghie, fără încetare, ca o rugăciune constantă către Dumnezeu.

"Un preot rus ortodox a vorbit odată cu un pastor al unei alte confesiuni. Ultimul a tot vorbit despre lucrurile minunate pe care le face biserica lui pentru săraci și mediul înconjurător prin proiecte și mese sociale, voluntariat și altele. Apoi l-a întrebat pe preotul rus ce fac oamenii care sunt ortodocși? După o clipă de liniște, preotul rus a răspuns simplu: ”Noi facem Dumnezeiasca Liturghie””.

Materiale pentru Activitate:




Link-ul spre filmul 3 Pilde:
http://www.youtube.com/watch?v=_p5tv-KURdQ

Traducere E.T. după orthodoxeducation.blogspot.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu