Pages

marți, 25 august 2009

Sfântul Fanurie, mângâierea celor necăjiţi (27 august)

În Insula Rodos, din Grecia, pe la anul 1500 s-au făcut nişte săpături la zidurile unei fortăreţe. Atunci a fost descoperită o biserică aflată în ruină, iar sub podeaua ei au fost găsite mai multe icoane. Dintre acestea una singură era întreagă. În ea se vedea chipul unui ostaş tânăr, care ţinea în mâini o cruce şi o lumânare aprinsă, numit Fanurie.

Sfântul Fanurie a trăit în insula Rodos şi a murit de foarte tânăr, ca martir, pentru că în vremea aceea erau puţini creştini şi adesea ei aveau de suferit pentru credinţa în Hristos. Sfântul Fanurie însă nu a rămas în amintirea oamenilor pentru credinţa sa puternică, sau pentru curajul său, ci mai ales pentru dragostea pe care i-o purta mamei sale. El s-a născut într-o familie bogată şi mai avea încă 12 fraţi mai mici. Tatăl lor însă a murit şi în scurt timp familia a sărăcit. Se spune că mama lui Fanurie nu era credincioasă şi a murit fără să Îl primească pe Dumnezeu în suflet. Sfântul Fanurie s-a retras în pustie şi toată viaţa s-a rugat pentru iertarea păcatelor mamei sale, ducând o viaţă aspră: mânca foarte puţin şi rar, priveghea în timpul nopţii şi făcea multă milostenie. Era atât de bun încât animalele în preajma lui deveneau blânde şi îl ascultau. De multe ori cobora în cetate şi, plin de bunătate faţă de săraci, orfani şi văduve, cu gândul la mama şi fraţii lui, Sfântul se ruga mult pentru oameni. Aşa, cu rugăciunea lui a dăruit vedere orbilor, i-a făcut pe muţi să vorbească şi pe surzi să audă.

Toată viaţa Sfântul Fanurie s-a rugat pentru mama sa. Chiar şi în ultimele sale clipe de viaţă, când era chinuit de călăii care vroiau să îl omoare, el a spus: „Pentru aceste suferinţe, Doamne, ajută-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie!”

De aceea, de atunci există tradiţia ca atunci când cineva se roagă Sfântului Fanurie să împartă săracilor nişte turte numite fanuropite, făcute din făină, ulei şi zahăr, pentru pomenirea mamei lui. Cei care le împart se roagă pentru mama lui Fanurie, iar Sfântul le vine grabnic în ajutor. Ca şi Sfântul Mina, Sfântul Fanurie ajută mai ales la descoperirea obiectelor sau animalelor dispărute.


Activităţi practice:
  • 1. Citiţi viaţa Sfântului Fanurie sau rugaţi un adult să v-o citească, dacă sunteţi prea mici.
  • 2. Rugaţi-o pe mama să vă ajute să pregătiţi turtele Sfântului Fanurie (fanuropitele). Iată şi o reţetă:
Aveţi nevoie de:
  • 1 cană de zahăr
  • 1 cană de ulei
  • 2 căni suc de portocale
  • 3/4 de cană stafide
  • 3/4 de cană nuci mărunţite
  • 1 linguriţă scorţişoară
  • 1 linguriţă praf de copt
  • zahăr vanilat
  • 4 căni făină

Zahărul şi uleiul se amestecă bine. Praful de copt se dizolvă în sucul de portocale şi se toarnă în compoziţie. Se adaugă şi celelalte ingrediente, se toarnă compoziţia în tava unsă, dându-se la cuptor pentru 45-50 min (până când la proba cu scobitoarea aceasta iese curată). Tăiaţi-le în pătrate şi împărţiţi-le după ce au fost binecuvântate la biserică de către părintele paroh.

  • 3. Ca şi Sfântul Fanurie, rugaţi-vă mereu pentru părinţii voştri. Iată şi o rugăciune pe care să o rostiţi în fiecare seară:

Rugăciunea copiilor pentru părinţi
(sub 10 ani)
Doamne, cât este de bine
Când e mama lângă mine!
Doamne, cât este de rău
Când nu-l văd pe tatăl meu!

Tata, mama, mă iubesc,
Pentru mine ostenesc.
Ţine-i, Doamne Îndurate,
La mulţi ani cu sănătate.

Fă-le parte tot de bine,
Să aibă grijă de mine.
Şi mereu, cu harul Tău,
Izbăveşte-i de cel rău. Amin.

Rugăciunea copiilor pentru părinţi
(peste 10 ani)
Dumnezeule Preasfinte, Părinte, Tu eşti Cel Care din necuprinsa Ta dragoste m-ai făcut din nimic şi tot Tu eşti Cel dintâi Care m-a văzut. Din marea Ta înţelepciune ai poruncit să ne cinstim părinţii şi să fim recunoscători pentru viaţa ce ne-ai dat-o prin ei. De aceea Te rog să-mi ajuţi să le fiu supus(ă), ascultător(oare), şi să nu fac nimic care să îi întristeze. Răsplăteşte-le, Preabunule, cu darurile Tale, pentru dragostea şi grija neadormită ce întotdeauna o au pentru mine. Apără-i de toate nenorocirile şi întristările. Dă-le viaţă lungă, fericită, liniştită şi cu bună înţelegere. Fă-i părtaşi binecuvântării Sfinţilor Tăi. Înmulţeşte roadele ostenelilor lor. Povăţuieşte paşii lor spre căile mântuirii şi ale fericirii veşnice. Fă să prisosească peste ei binefacerile Tale şi să sporească în toate cele bune, ca să Te binecuvântăm în toate zilele vieţii noastre şi în Viaţa cea fără de sfârşit. Amin.

Pagină realizată de Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 32 - septembrie 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu